Polițiști ”sub acoperire” în locurile publice

Polițiști ”sub acoperire” în locurile publice

Polițiștii îmbrăcați în civili vor urmări respectarea regulilor de prevenție impuse de autorități și vor putea aplica amenzi, precizează surse din rândul autorităților. 

S-a constatat faptul că oamenii respectă regulile doar în apropierea polițiștilor. Astfel, în contextul unui număr foarte mare de infectări înregistrate în ultimele zile, s-a decis luarea acestei măsuri.

Prin urmare, în jur de 20-25% dintre polițiștii care se vor deplasa la controale, vor fi îmbrăcați în civil, nu în uniformă.

La dispoziția cetățenilor va exista și o linie verde (0800.800.165) la care pot fi sesizate de către cetățeni nerespectarea măsurilor sanitare.Pe aceeași linie telefonică vor putea fi trimise materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi, deschiderea de cercetări sau adoptarea altor măsuri sancționatorii.

Previous Post
Accident rutier

Accident rutier în Lunca Corbului

Next Post
Contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector ANAF

Contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector ANAF