Disperare în HoReCa: 12 mii de restaurante se închid

Disperare în HoReCa: 12 mii de restaurante se închid

Dragoș Petrescu, președintele HORA, organizația patronală din industria ospitalității, a declarat, marți seară, la Sinteza Zilei, că în urma restricțiilor anunțate mai devreme în cursul zilei de autorități, 12.000 de restaurante și cafenele urmează să tragă obloanele începând de miercuri.

“Vom trimite Guvernului doleanțele noastre și vom decide ce vom face în continuare dacă nu ajungem la un rezultat comun”, a spus el, adăugând că eventualele proteste ale lucrătorilor și patronilor din industrie, anunțate neoficial, reprezintă “inițiative individuale”.

“Suntem afectați major, măsura nu are un termen de aplicare. Este fals procentul de 1,5 (rata de transmisibilitate la mia de locuitori, de la care se închid restaurantele). Este fals pentru că se raportează la o populație a Capitalei de 2,1 milioane de locuitori, ceea ce e ridicol”, a argumentat președintele HORA.

Statisticile oficiale spun, într-adevăr, în București sunt ceva mai mult de 2 milioane de rezidenți însă surse familiare cu situația reală, între care fostul primar Gabriela Firea, susțin că numărul real este de circa 4 milioane, valoare care, dacă ar fi luată în calcul, ar înjumătăți rata de transmisibilitate comunicată de autorități.

Previous Post
Gelu Tofan ar putea fi city manager la Pitești dacă Apostoliceanu ajunge primar. Nu îl deranjează că va fi condus de către un fost pesedist!

Gelu Tofan – viceprimar la Pitești!?

Next Post
Percheziții la Primăria Piteşti

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU ȚIGĂRI