Amenda de 5.000 de lei pentru o sală de jocuri de noroc

Sancţuni pentru agenții economici care nu respectă măsurile de protecție

 Pe 2 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, o societate comercială din Mărăcineni, ca urmare a nerespectării prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu nr. 53 din 28 octombrie 2020, respectiv suspendarea activității operatorilor economici cu activitate de tip jocuri de noroc.

Reamintim că localitatea Mărăcineni se află sub restricții, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 din ultimele 14 zile a fost mai mare de 1,5 şi mai mică de 3/1.000 de locuitori. Astfel, potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este suspendată în Mărăcineni.

Totodată, în urma celor constatate, poliţiştii au transmis înştiinţări către instituţiile cu atribuţii conexe în domeniu, pentru a dispune măsurile legale, conform competenţelor, respectiv către Primăria Mărăcineni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, Direcția de Sănătate Publică Argeș și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Previous Post
Exercițiu de mobilizare în Argeș

Exercițiu de mobilizare în Argeș

Next Post
Dacia Sandero şi Duster,  în topul celor mai vândute maşini în Europa

DACIA anunță prețurile pentru noile modele LOGAN, SANDERO și SANDERO STEPWAY