Campanie electorală în condiții speciale

Amendă până la 1.000 de lei pentru cei care filmează sau pozează buletinul de vot

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a început vineri, 6 noiembrie, şi se va încheia pe 5 decembrie la ora 7.00. Campania se va fi în condiţii similare celei pentru alegerile locale, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2. Astfel, întrunirile şi evenimentele electorale desfăşurate în spaţiul închis se vor desfăşura cu maximum 20 de persoane, iar cele în aer liber cu maximum 50 de persoane. În cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, numărul persoanelor care se deplasează sau formează un grup este limitat la 6, iar pentru acţiunile din uşă în uşă la 2 persoane. De asemenea, cei care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la una de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum un metru între oricare doi oameni.

Previous Post
5 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot

Revine declaraţia pe propria răspundere pentru circulaţia pe timpul nopţii

Next Post
Inspectoratul Școlar Județean : Situația la zi în Argeș

Cum rămâne cu tezele și cu olimpiadele școlare în acest an. Propunerile pe care le-au făcut elevii