Cine ar putea fi noii viceprimari ai Piteștiului?

PSD va avea nevoie de aliați în Consiliul Local Pitești

Mâine, 19 noiembrie, are loc ședința de constituire a noului Consiliuliu Local al municipiului Pitești, iar noul primar ales, Cristian Gentea, va depune jurământul. Pentru prima oară după mulți ani, PSD nu mai are majoritatea în Consiliul Local, deci nu își va putea impune amândoi viceprimarii. S-ar putea chiar niciunul! Astfel, dacă noul primar Cristian Gentea a reușit să atragă de partea sa ori USR, ori PNL (ceea ce pare destul de greu de crezut), atunci cei doi viceprimari ar fi Dumitru Tudosoiu de la PSD și fie Gelu Tofan de la PNL, fie Mihai Mihăilescu de la USR. Dacă însă nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu una dintre cele două formațiuni politice, atunci majoritatea USR – PNL își va impune ambii viceprimari (Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu). Nu se știe dacă se va reuși tot mâine să fie aleși noii viceprimari sau dacă va fi nevoie de o ședință viitoare.

Previous Post
Al 11-lea vaccin, produs de Novavax, intră în faza a treia a testelor clinice

10.269 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Next Post
Cristian Gentea a depus jurământul

Cristian Gentea a depus jurământul