Programul Tezaur continuă și în această lună

Contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector ANAF

 Argeșenii pot subscrie începând de marți, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani. Perioada de subscriere se va încheia pe 14 decembrie 2020. Veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile. Rata dobânzii este de 3,5% – 1 an, 3,75% – 2 ani, 4,00% – 3 ani, fără plafon individual de subscriere. Titlurile de stat pot fi cumpărate: • de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 17 noiembrie – 11 decembrie 2020; • de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 17 noiembrie – 10 decembrie 2020 în mediul urban și în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie 2020 în mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. Titlurile de stat sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Previous Post
Dacia Sandero şi Duster,  în topul celor mai vândute maşini în Europa

A doua lună cu peste 50.000 de autoturisme fabricate în România

Next Post
Program pentru depunerea dosarelor de susținere a examenului auto

Program pentru depunerea dosarelor de susținere a examenului auto