O nouă ALERTĂ în România: s-au descoperit 4 tipuri de măști neconforme

Peste 200 de argeșeni fără mască, amendați

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că încă 4 notificări ale României, în ceea ce priveşte alerte de măşti neconforme de pe piaţă, au fost preluate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

”Direcţia de Control şi Supreveghere Piaţă din cadrul ANPC a demonstrat încă o dată că se află dedicat în slujba cetăţeanului. Cu atât mai mult în această perioadă marcată de pandemie, considerăm că este de datoria noastră să manifestăm o atenţie sporită, în mod deosebit la produsele indispensabile în acest moment.  Prin alertele pe care ANPC le emite în numele ţării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în faţa produselor periculoase care pot intra pe piaţa UE, ” a declarat Eduardt Cozminschi, Preşedintele ANPC.

Sub coordonarea Ministerului Economiei, în toată această perioadă, ANPC a supravegheat permanent piaţa de produse speciale de protecţie, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit.

ANPC îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.

Instituţia prezintă şi tipurile de măşti neconforme:

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00144/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00145/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00146/20&lng=ro

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00147/20&lng=ro

Previous Post
Argeșul, din nou sub avertizare meteorologică

Alertă meteo de vreme rea! Ploi, ninsori şi vânt

Next Post
Drumul expres Craiova-Pitești / Decizie inedită a CNAIR: semnează cu firmele lui Dorinel Umbrărescu contractele pentru construcția tronsoanelor 3 și 4

Anul Autostrăzii Sibiu – Pitești se prelungește în 2021