SURSE – Pensiile nu se majorează de la începutul anului. Posibil, de la jumătatea lui 2021

ORDIN MADR: Subvenție-bonus de la APIA pentru plantațiile de alun, nuci, cătină și perdele forestiere

Potrivit unor surse din apropierea Guvernului, majorările de pensii așteptate la începutul anului, promise de vechiul guvern,  nu vor fi puse în practică. Ca timp, ar putea fi vorba de mijlocul acestui an, spun sursele citate. Însă nici  procentajul de majorare ce ar urma să fie aplicat de ministerul condus de Raluca Turcan nu este cunoscut.

În aceste condiţii, pensionarii se pregătesc de proteste, după cum a confirmat Viorel Copil, preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, într-o intervenţie la Antena 3.

“Federaţia Naţională a Pensionarilor protestează cu hotărâre împotriva acestor ‘scamatorii’ ale Guvernului. Ar fi trebuit să majoreze pensiile cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut. Am auzit până acum de (procentaje de majorare) de 8%, de 14%. Noi cerem Guvernului să aplice legea, aşa cum se aplică în cazul celor amendaţi pe stradă, pentru că nu respectă legislaţia specifică pandemiei. E o lege discutabilă, dar care trebuie respectată. Noi suntem hotărâţi să luptăm în continuare în toate formele pe care ni le permite legea. N-a făcut (Guvernul) nimic. Se dau comunicate aiuristice pentru septembrie (momentul posibilei majorări, n.r.). Cine ştie cine mai trăieşte până în septembrie?”, a spus Copil la Antena 3.

Previous Post
Încă un drum județean din Argeș modernizat!

Ministerul Transporturilor a transmis la Comisia Europeană proiectul “Drum expres Craiova – Piteşti”

Next Post
Samsar de masini trimis in judecata!

ACAROM: mai multe înmatriculări de autoturisme noi în decembrie 2020, față de decembrie 2019