Consumatorul vulnerabil de energie va fi subvenţionat

Proiectul de lege care defineşte consumatorul vulnerabil din energie va fi aprobat cât mai curând, iar oamenii care au cu adevărat nevoie vor fi subvenţionaţi, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu. “Consumatorul vulnerabil trebuia definit mai din timp şi am avut o discuţie cu doamna ministru Turcan (ministrul Muncii, Raluca Turcan n.r.), iar mâine o să îmi trimită proiectul de lege. Eu cred că în urma discuţiilor o să fie curând aprobat. (…) Nu l-am văzut încă, s-au ocupat colegii mei secretarii de stat, cu cei de la muncă, cu cei de la ANRE, ei s-au ocupat în Comitetul interguvernamental, nu-l cunosc exact, dar este pe acelaşi principiu: consumatorul vulnerabil va fi subvenţionat, oamenii vor plăti mai puţin, aceia care cu adevărat au nevoie de subvenţie”, a precizat Virgil Popescu

Previous Post
Amendă pentru un argeşean care nu a respectat respectat izolarea la domiciliu

105 argeșeni depistați cu coronavirus

Next Post

Oficial: Când începe a doua etapă de vaccinare