Jandarmeria Argeș: peste 21.000 de misiuni

În anul care s-a încheiat, jandarmii argeșeni au executat peste 21.000 de  misiuni conform competențelor legale (asigurarea ordinii publice, misiuni de transport corespondență clasificată și  speciale, de bunuri și valori), dar au acționat și în cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică, prin cele 17.429 de patrule de jandarmi sau mixte, în cooperare cu poliţia.

De asemenea, mai mult de 1400 de misiuni au fost executate în cooperare cu alte instituţii, la solicitarea acestora.

Rezultatele multitudinii de misiuni pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 337 de infracțiuni atât de către patrulele de jandarmi, cât și de către patrulele mixte, în cooperare cu polițiști, 340 de persoane fiind identificate ca autori ai acestor fapte de natură penală.

În același interval de referință, jandarmii au aplicat peste 5400 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 2.300.000 de lei, iar nu mai puțin de 440 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare au fost executate în mod corespunzător.

La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii argeșeni au intervenit în mai mult de 2500 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfăşurate peste 120 activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării jocurilor şi competiţiilor sportive.

Acestea sunt doar câteva dintre datele pe care inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș, domnul colonel dr. Lupescu Gheorghe, le-a prezentat astăzi în cadrul activităţii de evaluare a inspectoratului pe anul 2020, care s-a desfășurat la sediul unității.

Activitatea s-a desfăşurat în cadru restrâns, cu respectarea normelor sanitare, în prezenţa prefectului judeţului Argeș şi a şefilor structurilor M.A.I. cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor și reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române în sistem videoconferință.

Și în 2021 Jandarmeria Argeș va continua sa furnizeze servicii de siguranță a cetățeanului și va depune eforturi majore de îndeplinire a atribuțiilor legale la un nivel înalt.

Previous Post
ORDIN MADR: Subvenție-bonus de la APIA pentru plantațiile de alun, nuci, cătină și perdele forestiere

Contribuția pentru contractele de asigurare socială va fi, din ianuarie, de 575 de lei

Next Post

Rareș Bogdan nu exclude să preia conducerea PNL de la Ludovic Orban