Centura de Vest a Piteștiului a intrat în proiectare!

Începând cu data de 1 februarie, liberalul Narcis Sofianu a fost numit în funcția de director Implementare Proiecte din cadrul Regionalei de Drumuri și Poduri București. Regia are în administrare și drumurile din județul Argeș (cele naționale). Județul Argeș are cea mai mare rețea de drumuri naționale din cadrul Regionalei.

În acest context, Narcis Sofianu are și o veste bună pentru argeșeni. “Aveam cele mai proaste drumuri. Cei care au fost înainte la guvernare nu și-au impus influența, astfel încât drumurile din Argeș să asigure un confort. Una dintre primele decizii pe care le-am luat a fost aceea de a semna o solicitare către DSN Pitești pentru a desemna o persoană care să asiste la realizarea studiului de prefezabilitate și de fezabilitate pentru varianta ocolitoare Pitești-Vest.

Este vorba despre centura de Vest a municipiului, un proiect pentru care acum există voința politică de a fi realizat. Pe 5 ianuarie, CNAIR a semnat contractul de atribuire pentru elaborarea documentației de prefezabilitate și de fezabilitate.”, a spus Sofianu.

Previous Post

Primarul Cristian Gentea a verificat condițiile în care se desfășoară cursurile în școli și licee, în Pitești!

Next Post

Argeș – S-a reluat distribuția de lapte, corn și mere în școli!