Valul de scumpiri continuă.Veşti proaste înainte de Paşte

Mai e puţin până la Sărbătorile Pacale, dar veştile nu sunt deloc încurajatoare. Se anunţă scumpiri mari la unul dintre cele mai căutate produse.

Astfel, carnea de porc proaspătă se scumpeşte cu până la 20%. Este avertismentul  dat de producători, la care autorităţile nu au până acum un răspuns. Producătorii spun că scumpirile vin pe fondul creşterii preţurilor materiei prime pe pieţele internaţionale. Jumătate din carnea de porc din România vine din import.

În cazul preparatelor din carne,preţurile vor creşte cu 12 procente. „Este cel mai mare preţ din ultimii cinci ani pe piaţa bursei cărnii de porc, iar motivul ţine de tăierile masive care au fost anul trecut. Numai astăzi (ieri n.r.) bursa germană, la porc, a crescut cu 7 eurocenţi. Probabil că unii vor migra în zona cărnii de pui. Puiul nu are modificări de preţ. La carnea de vită deja au fost nişte modificări în sus”, spune Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii.

Previous Post

SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ DIN JUDEȚUL ARGEȘ – COVID 19

Next Post

Două cutremure au avut loc sîmbătă noaptea, în Banat și în Vrancea