Play-off-ul Ligii a II-a – CS Mioveni, victorie categorică cu ASU Politehnica Timişoara

CS Mioveni a surclasat-o pe ASU Politehnica Timişoara cu scorul de 4-0 (2-0), luni, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 4-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, potrivit Agerpres.

Argeşenii au marcat prin Adrian Măr (23), Valentin Coşereanu (43), Bogdan Rusu (67), după o gafă a lui Sergiu Popovici, şi Mihai Işfan (90).

De remarcat că ultimele două goluri au fost marcate în inferioritate numerică, după ce Dorinel Oancea fusese eliminat în min. 56 pentru o intrare dură la Mircea Axente.

CS Mioveni este la a doua victorie consecutivă la o diferenţă de patru goluri, după 5-1 cu Dunărea Călăraşi în deplasare.

Luni au loc şi partidele AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Dunărea 2005 Călăraşi (Stadion Municipal – Miercurea Ciuc, 18:30), FC U Craiova 1948 – Fotbal Club Rapid (Stadion Ion Oblemenco – Craiova, 21:00).

Clasament:
1. FC Rapid 42 puncte
2. FC U Craiova 1948 42 puncte
3. CS Mioveni 41 puncte
4. Dunărea Călăraşi 35 puncte
5. FK Csikszereda 33 puncte
6. ASU Poli Timişoara 33 puncte

Previous Post

Controale la operatori economici din Argeș

Next Post

COVID-19 în Argeș. Încă 7 persoane au murit