Revenirea la școală după vacanța de Paște

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că a făcut două solicitări în ședința Comitetului pentru Revenirea României la Normalitate. Acestea vizează revenirea în școli a elevilor după vacanța de Paște.

Sorin Cîmpeanu propune ca elevii din clasele terminale să vină toți fizic la școală, nu în jumătate de efectiv așa cum este reglementat în prezent. A doua propunere îi vizează pe elevii din școlile speciale – ministrul propune să vină fizic la școală, indiferent de scenariu.

Propunerile ministrului pentru revenirea la școală după vacanța de Paște

„Am solicitat să fie analizată posibilitatea de eliminare a condiției care vizează înjumătățire efectivelor în clasele terminale în scenariul roșu. Am explicat că nu are niciun fel de logică atâta vreme cât în aceeași școală, pe același palier, două clase identice, cei de clasa a IV-a pot veni cu prezență fizică efectiv complet, cei de clasa a VIII-a, care au în luna iunie de susținut Evaluarea Națională, trebuie să vină doar jumătate”, a transmis Sorin Cîmpreanu la Digi24.

Previous Post

Filarmonica Pitești reia concertele cu public

Next Post

Şeful Grupului de Comunicare Strategică a demisionat