Restricții coronavirus: Peste 170 de noi amenzi în Argeș

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au organizat și desfășurat 29 de acțiuni punctuale (din care 26 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și una cu reprezentanți ai altor instituţii), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților, au fost verificate *1.706 persoane, precum și 140 de mijloace de transport persoane.*

Totodată, au fost verificate *130 de societăți comerciale*, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate, să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate, cu accent pe respectarea măsurilor de protecție individuală, atât de către personal cât și de către clienți.

*Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au fost aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 31.250 de lei, astfel:*
*-134 de sancțiuni, în valoare totală de 19.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;*
*-38 de sancţiuni, în valoare de 9.750 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulație;*
*-o sancțiune, în valoare de 2.500 de lei, a fost aplicată persoane care a încălcat obligaţia izolării sau carantinării la adresa aleasă.*

*Nu a respectat măsura izolării/carantinei*

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au identificat un bărbat de 40 de ani, din Dobrești, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, din localitatea de domiciliu.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.500 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată către D.S.P. Argeș.

Previous Post

Percheziții domiciliare la locuințele a doi braconieri

Next Post

Poliția Locală, noi amenzi pentru parcare neregulamentară la Pitești