Noi acțiuni de reabilitare și reamenajare, în Pitești

Primăria Municipiului Pitești execută lucrări de reabilitare a scărilor publice din strada Mărășești – Palatul Copiilor, ce constau în repararea parapetelor, vopsirea balustradei metalice și montarea de pavele pe trepte.

De asemenea, cele 53 de bănci demontate din zona de centru a Piteștiului au fost recondiționate, iar în prezent sunt repartizate în diferite zone ale orașului, acolo unde este necesar. În curtea Grădinii Zoologice au fost montate cinci astfel de bănci, alte patru au fost amplasate pe strada Trivale, iar acțiunea va continua.

Au fost amplasate și două mese de ping-pong în Parcul Lunca Argeșului și alte două în Parcul Ștrand, urmând a fi montate încă trei astfel de mese, câte una în fiecare din parcurile: Expo, Prundu și Finanțe.

Previous Post

150 de alergători din întreaga țară vor participa duminică, 16 mai, la Pitești Half Marathon

Next Post

Calendarul înscrierilor pentru ocuparea unui loc în creșele din Municipiul Pitești pentru anul școlar 2021-2022