Raliul Argeșului – o nouă ediție în perioada 10-12 iunie

A treia ediție a Raliului Argeșului, de la relansare, și a 21-a de la înființare, se va desfășura în perioada 10-12 iunie și va fi a cincea etapă în Campionatul Național de Raliuri Betano. În 2019 și în 2020, evenimentul a beneficiat de câte 300.000 lei drept sprijin financiar din partea Consiliului Județean Argeș, însă această ediție va avea parte de doar 100.000 lei, ca urmare a diminuării bugetului județean.

„Din păcate, atâta ne permitem. Mi-ar plăcea să văd cât mai multe instituții și reprezentanți ai mediului privat implicați, care să sprijine, pentru că este un eveniment care ne promovează județul.”, ne-a declarat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă. 


Programul va fi asemănător cu cel din 2020, probele urmând să aibă loc în zona Câmpulung Muscel și pe faimosul Transfăgărășan. Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroen este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas. Mașina oficială a Raliului Argeșului este oferită de Trust Motors – importator oficial al mărcilor Peugeot, Citroën şi DS în România. Pentru anul 2021, Asociația Club Sportiv DTO Rally a înscris „Raliul Argeșului” în calendarul Campionatului Național de Raliuri 2021 și în Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt 2021 al Federației Române de Automobilism Sportiv, promovându-se acest sport la nivel local și național și continuând astfel buna tradiție a automobilismului în județul Argeș. 

Previous Post

Trafic restricționat pe Autostrada A1 București-Pitești

Next Post

Un tren de pe ruta București – Craiova a rămas fără frâne