DEPUTATUL ADRIAN MIUȚESCU: “PNL A CONTRIBUIT LA RESTABILIREA ADEVĂRULUI ISTORIC”

Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a votat azi, împreună cu colegii liberali din Camera Deputaților, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, inițiat de deputatul liberal Gigel Știrbu, cu 166 de voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 92 de abţineri.

Conform proiectului de lege, ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, urmând ca actul normativ să fie transmis președintelui Iohannis pentru promulgare.

“Declararea Independenței de Stat este unul dintre cele mai importante evenimente din istoria națională și mă bucur că Partidul Național Liberal contribuie la restabilirea adevărului istoric. Am votat proiectul de lege inițiat de colegul parlamentar liberal Gigel Știrbu. Pe 10 mai 1877 a fost declarată Independenţa de Stat, prin votul Camerelor reunite, promulgarea de către domnitorul Carol I şi publicarea în Monitorul Oficial. Începea astfel Războiul de Independență al României. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947. Odată cu instaurarea comunismului, sărbătoarea a fost ştearsă din calendar, deși timp de 81 de ani, 10 Mai a fost Ziua Naţională a României. Astăzi s-a făcut o reparație istorică”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.

Previous Post

Klaus Iohannis, la strâns de gunoaie de pe râul Argeș Klaus Iohannis, la strâns de gunoaie de pe râul Argeș

Next Post

O nouă premieră la Cinematograful “București”