”Festivalul Concurs de Muzică”

Lansăm tinerilor și studenților talentați încă o provocare: ” Festivalul Concurs de Muzică”. Astfel, Casa de Cultura a Studenților Pitești, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, organizează în perioada 09.07.2021 – 30.07.2021 Festivalul Concurs de Muzică, care se va desfășura online, manifestare la care studenții și tinerii au posibilitatea de a-și evidenția talentul, calitățile artistice, estetice și activitatea creatoare.

La concurs pot participa – individual – la o singură categorie: vocal – amator – muzică ușoară românească din anii 1980 – 2000. Concurenții vor interpreta o piesă întreagă la alegere (muzică ușoară românească din anii 1980 – 2000) – special înregistrate pentru prezentul concurs. Regulamentul, precum și toate documentele necesare înscrierii se regăsesc pe site-ul ccspitesti.ro, precum și pe Facebook-ul instituției.

Festivalul Concurs de Muzică asigură o interfață între tinerii și studenții talentați, public şi critici din domeniul artei muzicale. Vom acorda trei premii: I, II și III. Câștigătorii vor fi recompensați cu o serie de premii inedite. Toți participanții vor primi diplome. Toate momentele artistice înscrise în concurs vor fi publicate pe pagina de Facebook a instituției. Juriul va desemna câștigătorii în funcție de calitatea creațiilor expuse și se vor acorda premii.

Calendar:

–          Concursul se desfășoară în perioada 09.07.2021 – 30.07.2021.

– 25.07.2021: data limită privind confirmarea participării la concurs, transmiterea  filmărilor ce conțin momentele muzicale și documentele de înscriere (prezentarea participantului, a fișei de înscriere și a declarațiilor de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

– 26.07.2021 – 28.07.2021: jurizare;

– 30.07.2021: afișarea câștigătorilor.

Previous Post
Adrian Miuțescu: “La Pitești, dreapta va avea un cuvânt greu de spus!”

ADRIAN MIUȚESCU: “BARONII PSD CARE AU PUS MÂNA PE FONDURILE DE VÂNĂTOARE NU HRĂNESC ANIMALELE SĂLBATICE”

Next Post

Urşii agresivi, care pun în pericol viaţa şi bunurile oamenilor, vor putea fi împuşcaţi sau eutanasiaţi