Bărbat reținut 30 de zile pentru viol și tâlhărie

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie calificată și au reținut un bărbat de 31 de ani, din comuna Vitomirești, județul Olt.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 14 iulie a.c., în jurul orei 00.00, în timp ce se afla în localitatea Ștefănești, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie de 47 de ani, din Ștefănești, cu scopul de a întreține raporturi sexuale, iar în momentul în care femeia s-a opus, acesta i-ar fi sustras geanta în care avea bani și telefonul mobil și ar fi fugit.

La scurt timp după ce evenimentul a fost sesizat, bărbatul a fost depistat de polițiști, ascuns în vegetația din zona Râului Doamnei.

După administrarea probatoriului, în ziua de 14 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Previous Post
NU RATA! Poliția Argeș face angajări

Cu 156 de km la ora peste limita legala, în Pitești!

Next Post

Municipiul Pitești își premiază olimpicii!