Șofer prins fără permis, reținut de polițiștii argeșeni

În ziua de 20 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, și au reținut un bărbat de 35 de ani, din Cocu.

Din cercetări, s-a stabilit că în seara zilei de 19 mai a.c., în jurul orei 18:30, cel în cauză a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Al. Gheorghe Stephănescu din Pitești, iar în urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Previous Post

Încă o noapte cu inundaţii. Puhoaiele au luat pe sus pensiuni, maşini şi au rupt drumuri

Next Post

Incendiu la un depozit de cherestea din Ștefănești!