Cea mai călduroasă zi a anului în România: caniculă cu 41 de grade în sud

Argeșul, din nou sub avertizare meteorologică

România înfruntă astăzi cea mai mare caniculă a acestei veri, cu temperaturi de 41 de grade în sudul Munteniei, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat, valabilă în 16 judeţe şi municipiul Bucureşti. Astfel, luni, în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade.

Se vor afla sub avertizare judeţele Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti, integral, şi parţial Tulcea, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, potrivit Agerpres.

În regiunile sudice disconfortul termic se va menţine ridicat şi în restul săptămânii, subliniază ANM.

De asemenea, potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în regiunile sudice şi estice, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Iaşi şi Vaslui integral, şi parţial Bacău, Tulcea, Constanţa, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

Previous Post

Astăzi a început campania de dezinsecţie în Mioveni

Next Post

A început imunizarea tinerilor cu vârste între 12 și 17 ani