Expoziția “Remember to resist. Memoria genocidului romilor din România”

Cu ocazia Zilei europene de comemorare a victimelor Holocaustului împotriva romilor, Primăria Călineşti organizează împreună cu Asociația Plural și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, luni, 2 august, de la orele 16, la Căminul Cultural din Călinești, județul Argeș, expoziția ”Remember to resist”.„Expoziția face parte din proiectul Conservarea și promovarea memoriei genocidului romilor din Ucraina și România — program educațional pentru a doua și a treia generație 2019-2020, ce are ca principal obiectiv creșterea nivelului de informare și cunoaștere cu privire la Memoria Holocaustului și a deportării romilor din România. Aceasta documentează memoriile celor câțiva supraviețuitori și martori încă în viață ai acestor crime. Conceptul expozițional cuprinde informații istorice, imagini cu documente, memorii, dar și fotografii personale ale supraviețuitorilor. De asemenea, analizează modul în care atât autoritățile statelor implicate, cât și rudele supraviețuitorilor se raportează la acest trecut”, informează reprezentanții Primăriei Călineşti printr-un comunicat. 

Previous Post
Horia Văcărescu, trei concerte pentru vioară la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești începe stagiunea estivală și vă invită la concertele în aer liber

Next Post

ATENTIE, soferi! In Pitesti vor fi RIDICATE masinile parcate neregulamentar