Cum sunt calculate salariile profesorilor în următorul an școlar!

Procedura de stabilire a salariului de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar de stat, începând cu anul școlar/universitar 2021-2022, a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Potrivit Ordinului 4638 din 17 august 2021, emis de ministrul Educației:

Art. 1. — (1) Stabilirea salariului de bază pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat se face, pe durata aplicării tranzitorii a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin utilizarea tranșelor de vechime în învățământ din Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

(2) Stabilirea salariului de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar de stat care a ajuns la nivelul salariului de bază stabilit pentru anul 2022, potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se face prin utilizarea tranșelor de vechime în învățământ din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prevederile alin. (1) și alin. (2) se aplică începând cu anul școlar/universitar 2021—2022.

Art. 2. — Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar/ universitar de stat și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Previous Post

Raed Arafat, anunțurile momentului despre noile restricții

Next Post

Sala Sporturilor Mioveni este pregatită pentru recepția finală