Raed Arafat, anunțurile momentului despre noile restricții

Raed Arafat a vorbit recent despre noile măsuri de restricție împotriva COVID-19 care se impun odată cu creșterea numărului de infectări de la o zi la alta. Acesta a precizat că nu se va mai impune o carantină generală, ci măsurile vor fi luate izolat, la nivel local.

„Restricții de genul să închidem oamenii, chiar dacă la noi au fost pe perioade scurte, nu vor fi. Măsuri locale dacă incidența crește foarte mult e posibil să se ia. Măsuri generale de restricție nu se prevăd la acest moment și nici nu se discută. Se analizează de către direcțiile de sănătate publică mai multe criterii, nu doar incidența este singurul criteriu pentru a carantina.

Dacă vine DSP-ul, cu INSP-ul și cu comitetul județean și se decide după procedură că o localitate trebuie carantinată pentru că e un focar, atunci acest lucru se face. Nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Avem o creștere semnificativă de la o zi la alta

Urmărim rata de pozitivare la teste, apelurile pe 112 care din păcate cresc. Crește în fiecare zi numărul cazurilor care se internează la ATI, e o creștere mică e adevărat. Urmărim să nu avem presiunea valului trecut pe secțiile ATI, datorită faptului că avem un număr semnificativ de oameni vaccinați.

Unii nu vor să se vaccineze, încă nu -s-au convins. Chiar dacă avem vaccinuri cu autorizația definitivă, care au trecut absolut toate verificările. Chiar dacă nu vrem să ne vaccinăm, rămân măsurile celelalte. Masca este baza. Dacă respectăm regulile, limităm răspândirea. Dacă limităm răspândirea, nu ajungem la nicio restricție. acă totuși oamenii vor să facă absolut totul și să riște, e posibil să fie niște costuri.”, a explicat recent Raed Arafat.

Previous Post

Primăria Pitești face angajări

Next Post

Cum sunt calculate salariile profesorilor în următorul an școlar!