Argeș: Masca, obligatorie la exterior în localitățile cu incidența de peste 6 la mie

Ieri a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care s-a luat act de incidența localităților din județul Argeș la data de 06.10.2021 și s-a stabilit aplicarea măsurilor Hotărârii de Guvern 932/2021 aferente fiecărui indice.De asemenea, în completarea măsurii adoptate săptămâna trecută conform căreia purtarea măștii este obligatorie în spațiile aglomerate din exterior, CJSU a decis obligativitatea purtării măștii în exterior, peste tot, în localitățile în care indicele de incidență depășește 6 la mia de locuitori.Astfel, începând din această noapte, ora 00.00, în județul Argeș este obligatorie purtarea măștii la interior și la exterior, peste tot, în localitățile în care incidența depășește 6 la mia de locuitori.În toate localitățile în care incidența este mai mică de 6 la mia de locuitori, este obligatorie purtarea măștii la interior și la exterior în locurile aglomerate cum ar fi: bâlciuri, târguri, talciocuri, piețe, stații de autobuz, în proximitatea școlilor, în fața magazinelor, a bancomatelor, a instituțiilor publice.Fac excepție măsurilor de mai sus cazurile prevăzute de lege.

Previous Post

Operațiile care nu sunt urgente, suspendate în România

Next Post

Dacă nu este plafonată, valoarea punctului-amendă ar putea crește cu peste 75% de anul viitor