Consiliul Județean Argeş a început derularea programului “Primul Ghiozdan”

Consiliul Județean Argeş a început derularea programului “Primul Ghiozdan”, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeş.  

Beneficiarii pachetului de rechizite școlare “Primul Ghiozdan” sunt 2110 elevi înscriși în clasa pregătitoare în unitățile de învățământ din mediul rural din județul Argeş, în anul școlar 2021-2022.

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian-Dumitru Bughiu, a fost prezent astăzi la Călinești, unde a participat la distribuirea ghiozdanelor la Școla Generală Călinești Vale și la Școala Genrală Râncăciov Urlucea.

“Educația reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Argeș, iar prin programul “Primul Ghiozdan” ne dorim să încurajăm creșterea accesului la educație pentru toți copiii. De asemenea, măsura poate să contribuie și la prevenirea și combaterea abandonului școlar, un fenomen care, din păcate, a luat amploare în învățământul românesc în ultimii ani. Dincolo de produsele propriu-zise oferite copiilor – ghiozdane și rechizite – bucuria cea mai mare pentru noi vine din faptul că reușim să aducem un zâmbet și entuziasm  pe chipurile micuților. Iar pentru unii dintre aceștia, în special pentru cei care provin din medii defavorizate, Primul Ghiozdan poate să însemne o șansă la educație și la un viitor mai bun.Educația este un domeniu important în  strategia județului Argeș șivom face tot posibilul să găsim resursele financiare pentru a continua acest program și în anii următori.”, a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian-Dumitru Bughiu.

Valoarea fiecărui pachet este de 129, 65 RON cu TVA și cuprinde: caiet dictando, caiet de matematică, caiet de lucru comunicare în limba romanî, caiet de lucru matematică, caiet de lucru dezvoltare personală, mapă cu buton A4, etichete școlare, acuarele, bloc desen, stilou și două cartușe, set de scris : o riglă, un creion, o gumă de șters, o ascuțitoare, set creioane cerate, set creioane colorate, penar.

Valoarea totală a contractului este de 273.563, 56 lei, TVA inclus.

Cele 2110 pachete au ajuns deja în patru locații din județ, urmând a fi preluate de reprezentanții primăriilor din fiecare localitate și distribuite elevilor.

Previous Post

Mircea Baniciu și Emeric Imre – concert live, la Pitești!

Next Post

Campania de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii începe săptămâna viitoare