Dacă nu este plafonată, valoarea punctului-amendă ar putea crește cu peste 75% de anul viitor

Ținând cont de faptul că punctul-amendă, în funcție de care se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere, e calculat în raport cu valoarea salariului minim, iar valoarea acestuia a fost majorată de curând, amenzile rutiere s-ar putea mări de anul viitor, dacă autoritățile nu intervin și nu-i plafonează valoarea. Mai exact, dacă între timp, valoarea punctului-amendă nu se mai plafonează încă o dată, așa cum s-a tot întâmplat, valoarea acestuia ar putea ajunge la 255 de lei, față de 145 de lei, cât e în prezent.

Salariul minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost oficializat, valoarea acestuia fiind stabilită la 2.550 de lei. În prezent, salariul minim brut pe ţară are valoarea de 2.300 de lei. Apoi, ținând cont de faptul că punctul-amendă, în funcție de care se stabilesc amenzile rutiere, reprezintă, potrivit Codului rutier, “10% din salariul minim brut”, valoarea lui ar trebui, începând de anul viitor, să se majoreze. Mai exact, valoarea unui punct-amendă ar putea ajunge, din 1 ianuarie 2022, la 255 de lei. Totuși, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată, astfel că, deși valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același. Concret, valoarea punctului-amendă este și în acest an, adică până pe 31 decembrie 2021, 145 de lei.

Previous Post

Argeș: Masca, obligatorie la exterior în localitățile cu incidența de peste 6 la mie

Next Post
Guvernul a prelungit cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României

Starea de alertă se prelungeşte cu încă 30 de zile, din 10 octombrie